Thursday, July 3, 2008

puppy-mill la oradea

Fenomenul a ajuns si in romania...o fabrica de catei pe banda rulanta isi are sediul in oradea, desi nimeni nu stie unde si cui apartine, nu este inregistrata nicaieri, dar ii puteti gasi anunturile la orice cautare de catei. Sub numele de " La Samba", ofera pui din rase de talie mica, de genul Bichon Maltez, Yorkshire Terrier, Westies, iar dintre rasele mari doar Labradori si Golden Retrieveri. Au in jur de 200 de catele pe care le storc, la propriu, de pui, in conditii neigienice si nefiziologice, fara sa permita catelelor sa isi revina dupa nastere. Puii ajung mai toti in cabinetele veterinare cu jigodie, o boala cu manifestare asupra sistemului digestiv si, in ultima faza, a celui nervos, din care foarte putini scapa cu viata, iar dintre acestia toti prezinta sechele pe tot restul vietii. Singura solutie este eutanasia.
Asa-zisii crescatori nu permit accesul in "crescatorie", ci inmaneaza puiutii pe la colt de strada celor destul de naivi sa cumpere de la ei. Si sunt multi, pentru ca anunturile lor impanzesc netul. Nici macar nu mai mentioneaza numele de " La Samba", dar primul indiciu este acela ca se prezinta in acelasi anunt puiuti din mai multe rase de caini de talie mica si de Labradori.
Pe langa faptul ca este o incalcare a legilor comertului, este mai ales un act de cruzime asupra animalelor, atat a catelelor epuizate de nasteri dupa nasteri, cat si a puiutilor care sfarsesc eutanasiati sau macinati de o boala cronica. In al doilea rand, "crescatoria" este un focar de jigodie, un virus care se distruge foarte greu, dupa desinfectii repetate si pe o lunga perioada de timp.
Pentru cei care nu s-au prins inca...acest post este o antireclama si un avertisment pentru acei iubitori de caini care nu isi iubesc destul viitorii companioni incat sa se informeze solid inainte sa ii cumpere. Pana sa vedem ca politia face ceva ( lucru ce m-ar mira din mai multe motive, dintre care primeaza " ia d'aci euroiu si inchide ochii"), responsabilitatea cade in seama celor care isi cauta puiuti de catei. Deschideti ochii si informati-va bine din ce mediu provin acestia si nu pompati bani in buzunarele unor criminali.

1 comment:

Anonymous said...

din pacate multi oameni sunt naivi/dezinformati si nu nici nu le trece prin cap ca exista boli crunte ale cainilor. Jigodia, sau maladia Carre e mult mai grava decat SIDA, ataca sistemul digestiv, respirator si nervos. Foarte putini caini scapa daca ajung in ultimul stadiu al bolii. Din pacate, exista veterinari care falsifica carnetele de sanatate ale cainilor luati din pet shop.

Daca vrei sa cumparati caine, documentati-va, cereti multe informatii crescatorului, cereti sa vedeti parintii cainelui si verificati curatenia din locul in care sunt tinuti. Nu uitati ca acel catelus va deveni un membru al familiei si desigur, nu doriti ca acesta sa fie bolnav. Chiar daca pretul initial al unui caine luat de la un crescator pasionat este mai mare decat al unuia din pet shop, ulterior aveti infinit mai putine sanse sa fie bolnav. Un caine din pet shop(care provine din puppy mill in multe cazuri) e alta poveste, cu el aveti toate sansele sa fie bolnav, si de cele mai multe ori riscati sa va pierdeti cainele. Iar moartea e crunta si pentru voi, si pentru el/ea. Am trecut prin asa ceva si nu va puteti inchipui cum e sa iti moara in brate fiinta pe care o iubesti si pentru care ai face orice.

De asemenea, un crescator adevarat nu are intotdeauna caini de vanzare, participa la concursuri si obtine rezultate.

give it a second thought

give it a second thought